Afectarea micotică în Diabetul Zaharat
Scris pe 6 februarie, 2010 de Țâbârnă Vasile
Prevalenţa înaltă cit si creşterea constantă a incidenţei infecţiilor micotice ale pielii şi a anexelor sale în toate regiunile lumii, determina un interes continuu în studierea etiologiei, dezvoltarea a noi metode de diagnostic şi îmbunătăţirea permanenta a tratamentului acestor dermatoze. Conform estimărilor diferitor experţi, incidenţa infecţiilor micotice acoperă 2-20% din populaţia adultă şi creşte în mod semnificativ în grupele de vârstă mai înaintata. La vârsta de 70 de ani şi mai mult, de aceste afectiuni sufera deja 50% din populaţie. În ultimii ani existata o tendinţă în creştere a incidenţei afectiunilor micotice nu numai la adulţi, ci şi la copii.
Este bine cunoscut faptul că printre dermatomicoze,pe primul loc se situeaza tinea pedis asociata cu onichomicoza(24% din patologia dermatologica) . Pe parcursul anilor, prevalenţa şi morbiditatea dermatomicozelor sunt superioare in comparatie cu alte infectii ale pielii , potrivit OMS de tinea pedis sufera fiecare al 5-lea locuitor al planetei. Conform studiilor efectuate in diferite clinici din Federatia rusa, s-a demonstrat că 77.75% dintre toate cazurile de dermatofitii le revine onichomizozelor .Afectarea unghiilor picioarelor s-a înregistrat de 3 ori mai frecvent decât toate celelalte dermatofitii localizate. Acestei problem se acorda un interes deosebit, prin publicatii la nivel international. Insa mai putina atentie se acorda micozelor superficiale cu afectarea pielii glabre, plicilor mari(axilara, inghinala).
Conform datelor literaturii , epidermomicozele ating prevalenta de 10% din structura tuturor infectiilor micotice cutanate. Tabloul clinic este destul de characteristic avind criterii certe de diagnostic. Eruptiile sunt bine localizate, uneori cu nuanta roz-pala,usor supradenivelate, rotunde sau ovale cu o descuamare furfuracee la suprafata,pruriginoase. Le sunt caracteristic o crestere periferica treptata cu confluarea lor ulterioara, in rezultatul caruia eruptiile iau un aspect policiclic festonat,centrul eruptiei devenind palid.
Prin urmare focarul poate iesi din limitele plicilor, raspindindu-se pe pialea coapselor, feselor, abdomenului, iar la barbati pe penis si scrot.
Dupa datele mai multor autori, agentii patogeni mai frecvent intilniti in epidermomicoze sunt : Epidermophytom flocossum – 35-40% ; Trichophytom mentagrophytes – 20-25% ; Trichophyton rubrum – 15-20% ; Candida albicans – 10-15%.
Trebuie de mentionat faptul ca organismul uman poseda imunitate atit specifica cit si nespecifica impotriva invaziei diferitor microorganisme, inclusiv si impotriva celor fungice. Dintre factorii de protectie se mentioneaza:
- Functia de bariera a pielii si mucoaselor
- Manta acida a pielii
- lizozim, lactoferina, sistemul de mieloperoksidaza şi alţi factori
- activitatea functionala a imunitatii celulare T si B
Fungii poseda un sir de factori de agresie reprezentati de fermenti, care au o capacitate de trecere a tuturor barierelor de protectie cutanata. Cheratinaza- scindeaza proteinele pina la pentide si aminoacizi, permitind patrunderea microorganismelor intre straturile keratinice ale pielii si unghiilor. Fermentii lipolitici – discompun lipidele care fac parte din unele mecanisme de protectie cutanata.
Patrunderea fungilor atit la nivelul lamei unghiale cit si la nivel cutanat, este datorata multiplelor patologii cronice, creind o predispozitie catre dezvoltarea fungilor din contul micsorarii proceselor metabolice, reactiilor imune si intensitatii fluxului sanguin. Din ele fac parte: insuficienta venoasa cronica ( dilatarea varicoasa a venelor), ateroscleroza vaselor membrelor inferioare, diabetul zaharat cu microangiopatie avansata ( piciorul diabetic), patologii osteo-articulare, hiperhidroza vegetativa, obezitate, diferite stari imunodificitare. Dupa datele unui studiu European “Ahilles”, dintre toti factorii mentionati mai sus,la pacientii de virsta medie si inaintata, pe primul loc e amplasata patologia vaselor (21%), pe locul doi – obezitatea (17%), si pe locul trei – patologia gambei.
Raspindirea Diabetului Zaharat (DZ) in diferite tari, oscileaza de la 1,5 la 6 %. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în prezent în lume 240 mln persoane trăiesc cu diabet zaharat. Potrivit prognozelor, în următorii 20 de ani acest număr va creşte pînă la 380 de milioane. Acest indice rezulta dintr-un mod de viata mai putin mobil, schimbarea regimului alimentar, obezitatea, cit si marirea duratei vietii. De la începutul anului 2008, in Republica Moldova sunt la evidenţă 49 080 bolnavi cu diabet zaharat. Din totalitatea pacienţilor cu diabet, 4 441 (9%) sunt cu diabet tip 1 şi 44,639 (91%) cu tip 2. Deasemenea Diabetul Zaharat ocupa primul loc din strucura patologiilor endocrine.
Aceasta patologie este caracterizata fie din cauza producţei insuficiente de insulina de catre pancreas(tip 1), fie mai ales datorită insensibilităţii celulare la insulina (tip 2). În ambele situatii nivelul glucozei din sînge depăşeşte valorile normale, ceea ce duce la dereglari metabolice, indeosebi celui glucidic. Pe fondalul unui disbalans hormonal, hiperkaliemiei, glicozilarii proteinelor, survine dereglarea metabolismului lipidic ( ceea ce duce la obezitate), se instaleaza o hipoxie tisulara cu dereglarea sistemului homeostatic insotit de dereglari imune si dezvoltarea proceselor auto-imune. Hormonii interactioneaza cu receptorii celulari in scopul reglarii functiei acestora. Multiple tipuri celulare de la nuvelul epidermului poseda receptori hormonali. Prin urmare, deficitul sau exesul hormonilor este capabil sa perturbeze metabolismul pielii. Etiologia afectiunilor cutanate in DZ este in strinsa legatura cu dereglarile metabolismului glucidic, cu depozitarea lor, ce conduce la schimbari structurale in derm, epiderm, foliculii pilosi si glande sebacee.
Factorii predispozanti catre dezvoltare epidermomicozelor in DZ sunt: decompensarea indelungata a patologie de baza, diminuarea indicilor imunitatii celulare cu activarea policlonala a verigei umorale, polineuropatia diabetica si angiopatia membrelor inferioare conducind la dereglari trofice a membrelor inferioare. Progresarea Diabetului conduce la generalizarea micozei cu raspindire pe pielea glabra, plici,organe genitale si membre superioare. Bolnavii cu Diabet Zaharat, indeosebi cu sindromul picioarului diabetic, fac parte din grupa de risc catre dezvoltarea infectiei micotice a plantelor. Dintre bolnavii cu DZ tip1 , tinea pedis este determinata in 53,3%, tip 2- 56,3% cazuri. Tinea pedis asociata cu onichomicoza este de 2,14 mai frecventa la persoanele cu DZ decit la persoanele fara nici-o endocrinopatie.
Pentru pacientii cu DZ indeosebi cei cu neuropatia complicata a membrelor inferioare, tinea pedis prezinta un pericol avansat si necesita o intervenire imediata in tactica de tratament. Leziunile minimale cutanate conditionate micotic, servesc drept poarta de intrare pentru bacteriile patogene, ceea ce in DZ conduce la dezvoltarea unor infectii profunde a tesuturilor moi a membrelor inferioare cu dezvoltarea ulterioara a sindromului piciorului diabetic, ceea ce deseori se sfirseste cu amputatie. De aceea este important initiarea tratamentului antimicotic cit mai precoce.
In ultimul deceniu sunt elaborate multiple preparate medicamentoase eficace in lupta cu epidermomicozele. Din ele fac parte preparate atit cu actiune sistemica cit si remedii cu aciune locala. In present, antimicoticele reprezinta una din cea mai mare grupa dintre preparatele dermatologice, peste 100 denumiri, si peste 20 forme farmaceutice. Medicul este supus unei probleme deficile in alegerea unui preparat cu eficacitate inalta si siguranta antimicotica maximala.
