Epizodul 12
Scris pe 20 septembrie, 2010 de Boris Nedelciuc
În decursul istoriei, diverse civilizaţii, cum au fost cea atlantidiană sau cea sumeriană, au încercat să imită creaţia divină şi să obţină pe altă cale fiinţe umane. Dumnezeu însă a distrus de fiecare dată aceste civilizaţii prin cataclisme planetare. Actuala civilizaţie doreşte acelaşi lucru: crearea vieţii veşnice prin manipulare genetică. Enigmaticele animale (omul-taur sau Centaurul, omul-leu sau Sfinxul etc.) care se găsesc în templele din Orientul antic, dar şi în numeroase galerii de artă din lume (Sfinx egiptean, culcat pe labe, Muzeul Luvru, Paris; Centaur, pictură murală, Pompei, Museo Nazionale, Napoli etc.), reliefează pentru posteritate rezultatele experienţelor din laboratoarele extratereştrilor veniţi pe pământ. Aluzia din Biblie, potrivit căreia zeii s-au unit cu fiicele pământului, se referă probabil la aceste clonări. În clonarea lui Homo erectus, s-au implicat genele masculine ca element divin şi genele feminine ca element terestru. Clonarea maimuţei Homo erectus a condus la crearea lui Homo sapiens, dar ca orice hibrizi aceştia nu se puteau înmulţi între ei. Clonarea a continuat până când clonaţii au putut avea descendenţi. În concluzie, omul actual este rezultatul unei clonări. Aşadar, creaţia şi evoluţia, evoluţia şi creaţia au mers interconectate de-a lungul istoriei. Care însă sunt limitele acestora? Până unde poate ajunge imaginaţia şi experimentul omului? Va permite oare Dumnezeu un nou atentat la creaţia Sa? Nu cumva aceste experienţe vor însemna începutul sfârşitului civilizaţiei noastre? Tot Universul este creat de Dumnezeu. Iar omul este creaţia Lui cea mai desăvârşită. Cel puţin, aşa credem noi, oamenii. Toate speciile Pământului sunt create de Dumnezeu. Omul a putut obţine rase în cadrul aceleiaşi specii, dar nu a reuşit să creeze specii noi. Specii pe care Creatorul le-a format la începutul lumii şi se bazează pe codul genetic, transmis ereditar prin ADN. Evident, clonarea celulară şi tisulară este deja o realitate care salvează multe vieţi omeneşti, inclusiv suferinzi de afecţiuni dermatologice grave. Cât priveşte clonarea propriu zisă a omului, mai sunt multe semne de întrebare. Este, cum s-ar zice, o problemă prea complexă (medicină, religie, filosofie, antropologie etc.) pentru a da un răspuns univoc.
