Dermatologie.md

Epizodul 7

Scris pe 7 septembrie, 2010 de Boris Nedelciuc

Syphilus, păstor/cioban legendar din “Metamorfozele” lui Ovidiu. În anul 1530, poetul Girolamo Fracastoro [1478-1553] din Verona l-a preluat într-un poem, imaginându-şi că acesta a fost îmbolnăvit de zeul Apollon, ca pedeapsă pentru păcatele sale (zoofilie). Astăzi prin noţiunea sifilis (sinonim: lues) subînţelegem o boală venerică majoră, foarte contagioasă, produsă de o bacterie în formă de spirală, Treponema pallidum, evidenţiată în 1905 de sifilidologul Eric Hoffmann şi zoologul Fritz Chaudinn. Se transmite predominant pe cale sexuală (90-95%). Alte modalităţi de contaminare sunt: transfuzii de sânge, transplancentar de la mamă la făt, contactul direct cu secreţiile infectante. Până astăzi oamenii de ştiinţă nu s-au pus de acord în privinţa originii sifilisului. Boala ar fi fost adusă în Europa de 45 marinari, reveniţi în 1492 din expediţia lui Cristofor Columb în America. O altă teorie a originii sifilisului este cea africană, care spune ca boala ar fi existat în zona ecuatorială a Africii, fiind adusă în Europa şi America prin comerţul cu sclavi. Ipoteza nu este însă susţinută de oamenii de ştiinţă pentru că forma de sifilis de pe continentul african nu este venerică. Alţi istorici susţin că sifilisul a existat dintotdeauna, în întreaga lume. Descoperiri arheologice din necropole neolitice relevă prezenţa unor leziuni specifice bolii pe oseminte umane. Perioada de incubaţie durează aproximativ 3-4 săptămâni. În funcţie de tipul manifestărilor clinice şi termenul infecţiei, sifilisul se împarte în primar, secundar şi terţiar. Există, de asemenea, sifilisul congenital şi latent.